Cum sunt realizate produsele noastre?
Sigur toți aveți în casă obiecte din porțelan și poate unii dintre voi v-ați întrebat cum sunt realizate obiectele respective. În aceste articol vom vorbi despre materialul de bază și etapele de realizare a produselor noastre.
Ce este porțelanul?
Termenul de `Porțelan` vine din cuvântul italian `Porcelland`, semnificația căruia este suprafață translucidă. Se zice că porțelanul este neted ca și coaja oului, iar în comparație cu alte materiale de bază de ceramică, acesta este mai subțire și cu o suprafață mai fină. De asemenea este mai alb și mai delicat și se arde la temperaturi mai ridicate. Vom reveni cu un alt articol unde vom explica de ce porțelanul este ceramică, dar ceramica nu este porțelan.
Materialul de bază este o pastă obținută din trei componente importante: caolin, quartz și feldspat, plus alte componente în proporție foarte mică. Există patru metode de a folosi acest material, noi folosim varianta lichidă.
Etapele de realizare
1.Turnare în forme
Lăsăm aceste forme să-și facă treaba 5-30 minute în funcție de dimensiunea obiectului, după care scoatem excesul de material, pe care îl vom refolosi. După ce am desfăcut formele și am scos obiectul, tăiem manual forma dorită de broșe, coliere, ghivece, etc.

2. Etapa de uscare și netezire
După ce avem forma finală a produsului, le lăsăm la uscat, care poate dura până la două zile. Vara avem noroc, le scoatem la soare și se usucă mai repede. Urmează netezirea cu un burete umed, prin care dispar neregularitățile și iarăși le lăsăm un pic să se usuce.

3. Pictare
Când produsul s-a uscat bine, ne apucăm de decorare. Desenăm cu un creion conturul, după care le pictăm cu pensule, astfel fiecare produs devine unicat. Folosim coloranți speciali care rezistă la temperaturi înalte. De obicei înainte de pictare are loc o primă ardere numită biscuitare, însă noi sărim peste această etapă și pictăm direct pe porțelan crud. E un pic mai complicat așa, trebuie sa avem grijă cum mânuim produsele, ele fiind foarte fragile. Câteodată avem și ajutoare de nădejde.
4.Glazurare
Ultima etapă înainte de ardere este aplicarea glazurii. Glazura are o consistență lichidă și este aplicată pe produse fie prin vaporizare, fie prin imersie și are rolul de a-i oferi luciul specific porțelanului. Cum noi pictăm pe porțelan crud, singura variantă e cea cu vaporizare.
5. Arderea produselor
Ultima etapă este introducerea produselor glazurate în cuptor. Arderea are loc la 1260˚C și durează aproximativ 7 ore. Lăsăm să se răcească până a doua zi, după care deschidem cuptorul și scoatem produsele gata arse.
Și gata! Cam atât pe scurt. În concluzie este un proces care durează, este nevoie de multă răbdare și de fiecare dată suntem tare nerăbdători să vedem rodul muncii noastre. Ca încheiere, ca și curiozitate, am numărat de câte ori luăm în mână un produs și am ajuns la suma de 14.
Mulțumim că ne urmăriți, așteptăm și comentariile voastre :)