Blue Petal - 10 Ani de creație  în lumea porțelanului

Astăzi, cu mare bucurie și o doză de nostalgie, sărbătorim 10 ani de la înființarea atelierului Blue Petal. Este o călătorie uimitoare în lumea porțelanului, unde fiecare obiect poartă amprenta pasiunii, creativității și muncii noastre susținute. Cu ocazia acestei aniversări speciale, vă invităm să ne reamintim împreună de cele mai frumoase momente și să privim cu entuziasm către viitorul plin de posibilități.


Începuturi modeste 

Au trecut fix 10 ani de când am ieșit entuziasmată cu actele oficiale din clădirea ONRC Cluj.  Încă nu știam ce va urma, dar știam că va fi ceva frumos. Porțelanul, ca material dar și concept, era un mister pentru noi, trebuia să descoperim multe secrete, era (și încă este) o învățare continuă. În urmă cu un deceniu am realizat primele mărțișoare, am participat la primul târg și acesta a fost începutul unei călătorii pline de realizări și satisfacții.


Ce s-a întâmplat în acești 10 ani?

Ne-am schimbat stilul, ne-am perfecționat tehnica, am înfrumusețat atelierul, ne-am consolidat brandul, ne-am făcut prezenți și în mediul online, am legat prietenii și cel mai important, nu ne-am pierdut entuziasmul și dorința de a crea, deși am avut parte și de multe obstacole.


Mulțumim vouă, clienți minunați

În încheiere, vrem să vă mulțumim pentru fiecare moment de susținere și apreciere. Ca semn de recunoștință vă oferim un Voucher de 10% reducere, pe care îl puteți folosi la achiziționarea oricărui produs din magazinul nostru online. Codul este: BP10ANI, valabil o săptămână (până în 20 februarie).

Blue Petal nu ar fi ceea ce este astăzi fără voi. Fiecare obiect și-a găsit un loc al său în inimile, casele voastre, mulțumim pentru încrederea acordată. Promitem că vom crea în continuare obiecte cu personalitate, care să vă însenineze ziua.